Proaspăt parlamentar din partea AUR, Diana Șoșoacă a intrat și în atenția Poliției Capitalei, nu numai a presei. Oamenii legii s-au sesizat în cazul ei și al altor parlamentari care nu au purtat mască de protecție în prima zi de lucru, deși acest lucru obligatoriu la nivelul întregii țări.
Șoșoacă va trebui să dea explicații, iar polițiștii vor verifica inclusiv adeverința medicală care ar scuti-o de obligativitatea purtării unei măști de protecție.
Surse din Poliția Capitalei au declarat pentru g4media.ro că și alți parlamentari sunt verificați, aici fiind vorba despre aleșii care au mers la bufetul Parlamentului fără să poarte mască de protecție. Din câte se pare, ar fi vorba despre Adrian Solomon, Kelemen Hunor și Dumitru Coarnă. Mai mult, oamenii legii vor să afle și de ce bufetul Senatului a fost deschis și a funcționat ca un local, deși acest lucru este strict interzis în actualul context legat de pandemia Covid-19.
Conform DSP, care a oferit un răspuns la solicitarea Senatului, adeverința medicală prezentată de Diana Șoșoacă nu ar fi un valabil emisă, conform Ordinului 874/2020. Anunțul îi aparține șefei Comisiei de validare din Senat, Iuliana Scântei.
În cazul de față, polițiștii din cadrul DGPMB vor stabili dacă se impune deschiderea unui dosar penal. În funcție de asta, se vor stabili și măsurile care se impun în cazul senatoarei Diana Șoșoacă.